ACS Banat Girls Reşiţa – Drumul spre Liga 1

ACS Banat Girls Reşiţa – Drumul spre Liga 1

     Familia ACS Banat Girls Reșița a luat naştere în anul 2016, din pasiunea celor trei tineri iubitori ai fotbalului: Daniel Surdu – Secretar General AJF Caraș-Severin, Daniel Amariei – antrenor, profesor de sport, și Silviu Lupu – referent AJF Caraș-Severin, în urma Proiectului „Fotbal şi Feminitate“, derulat de Federația Română de Fotbal și finanțat de UEFA Grassroots. Acest proiect s-a adresat Asociațiilor Județene de Fotbal pentru înființarea unor cluburi de fotbal feminin și în special pentru selecția de junioare. În urma acestui proiect, am ajuns până în faza Turneului Final organizat la Suceava și am obținut locul 6 din cele 42 de judeţe participante.

     A urmat participarea la Proiectul pentru fete cu dizabilităţi intelectuale „Unificat în 7Special Olympics”, un proiect având ca scop crearea unei competiții feminine unde au participat echipe cu o componență de 11 jucătoare, din care 6 cu dizabilități și 5 fără dizabilități. S-a jucat 7 contra 7 (4 sportivi Special Olympics și 3 fără dizabilități), două reprize de câte 12 minute, pe teren redus. În această competiţie s-a urmărit ca sportivele cu dizabilităţi să trăiască emoțiile la fel ca oricare dintre fetele normale. Acest turneu a fost organizat de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Fundația Special Olympics și cu sprijinul Ministerului Sănătății.

     Locul 2 național obținut și emoțiile noastre de la acest turneu au fost principalele motive pentru care neam constituit ca entitate sportivă și am obținut Certificatul de Identitate Sportivă pentru participarea în competițiile naționale.

     A urmat înscrierea în Liga a III-a Naţională de Fotbal Feminin și, odată promovată la acest nivel fotbalistic, au început și cheltuielile susținerii Asociaţiei. Am creat un lot de fotbaliste format în special din junioare, prin unirea cu lotul de jucătoare de la Gătaia, acestea fiind pregătite deja de profesorul lor de sport,  antrenorul secund Cosmin Șușman. Lotul era compus din: portari: Francesca Kovacs, Maria Rusu; fundasi: Elena Ruvila  (central), Florina Buha (central), Natalija Bozilovic (dreapta), Daria Zglimbea (stânga), Manuela Jula (stânga);
mijlocasi: Mădălina Gînju (dreapta), Miruna Apro (central), Denisa Burdan (stânga), Georgi Dabega  (la închidere), Marinela Hasna (dreapta), Cătalina Costaş (central);
atacanti: Georgi Radulov, Cristina Tismonar, Rebeca Ursachi. Au urmat primele meciuri și emoții ale fotbalului organizat la un alt nivel.

     Primul sezon a fost cel care ne-a oferit posibilitatea de a vedea care este familia fotbalului feminin la nivel național, fiind membri cu drepturi depline ai Adunării Generale a Federației Române de Fotbal. Toate deplasările și meciurile de „acasă” au reprezentat mari provocări atât pentru noi, cât și pentru fete. Primul sezon am terminat pe locul secund, cu multe victorii frumoase și cu multe trăiri de nedescris.

     Am observat potențialul și determinarea acestei echipe, iar crearea unei strategii pentru PROMOVAREA în ligile superioare ale fotbalului feminin a devenit prioritatea ACS Banat Girls Reșița!

     Dar următoarele etape ale evoluției noastre le vom expune în următorul episod.

ACS Banat Girls Reșița

Lasă un răspuns